SMERENIE SI RUGACIUNE

PILDA VAMESULUI SI A FARISEULUI

„UŞILE POCÃINŢEI DESCHIDE

MIE, DÃTÃTORULE DE VIAŢÃ,

CÃ MÂNECÃ DUHUL MEU LA

BISERICA TA CEA SFÂNTÃ,

PURTÂND LÃCAŞ AL TRUPULUI

CU TOTUL ÎNTINAT, CI, CA UN

ÎNDURAT, CURÃŢEŞTE- MÃ, CU

MILA MILOSTIVIRII TALE.”

Drept mãritori creştini, nu a trecut foarte

mult de când, în Sfânta Bisericã,

ascultam cu toţii, cu inima plinã de bucurie,

colinde care vesteau Naşterea Domnului.

Începând din Duminica Vameşului

şi a Fariseului, avem ocazia sã ascultãm

şi sã învãţãm împreunã, din activitatea

preoţeascã şi jertfelnicia Mântuitorului, îndemnându-

ne prin pildele Sale, sã deschidem

‘uşile pocãinţei sufletului’, spre urcarea

duhovniceascã şi spre Înviere.

Numitã în Sfânta Bisericã „a Triodului”,

aceastã perioadã de zece sãptãmâni,

între Duminica Vameşului şi a Fariseului şi

Sâmbata Mare a Paştelui, ne îndeamnã pe

toţi sã fim mai cu luare aminte la ceea ce

avem de fãcut pentru sufletele noastre în

vederea primirii cu inimã curatã, a luminii

Învierii Domnului. Perioada aceasta poate

fi interpretatã şi ca un ghid, o scarã de urcare

a sufletului spre cele duhovniceşti şi se

împarte în douã: perioada premergãtoare

postului Paştelui, de patru sãptãmâni şi

perioada Postului Sfintelor Paşti. Aşadar,

în cele ce urmeazã, vom încerca pe scurt

sã extragem câteva învãţãturi din perioada

pregãtitoare a postului.

„DOAMNE ŞI STÃPÂNUL VIEŢII

MELE, DUHUL TRÂNDÃVIEI, AL

GRIJII DE MULTE, AL IUBIRII DE

STÃPÂNIRE ŞI AL GRÃIRII ÎN

DEŞERT, NU MI-L DA MIE,

IARÃ DUHUL CURÃŢIEI, AL

GÂNDULUI SMERIT, AL RÃBDÃRII

ŞI DRAGOSTEI, DÃRUIEŞTE-L MIE,

SLUGII TALE.

AŞA DOAMNE, ÎMPÃRATE,

DÃRUIEŞTE-MI CA SÃ VÃD

GREŞELILE MELE ŞI SÃ NU

OSÂNDESC PE FRATELE MEU, CÃ

BINECUVÂNTAT EŞTI ÎN VECII

VECILOR. AMIN.

Rostind acestã rugãciune a pocãinţei, sã

cerem Bunului Dumnezeu sã ne lumineze

ochii sufletului pentru a înţelege Lumina

Evangheliei Sale.

SMERENIE ŞI RUGÃCIUNE

PILDA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

11

În prima Duminicã a triodului, numitã

a Vameşului şi a Fariseului, vedem doi

oameni care au plecat la templu sã se roage,

unul vameş şi altul fariseu. În templu,

fariseul îmbrãcat cu porfirã şi vison, rostea

mândru rugãciunea: „Mulţumesc ţie Doamne,

cãci nu sunt ca vameşul acesta…”, în final,

acesta lãudându-se. Într-un loc mai retras,

se ruga şi vameşul, cu capul plecat şi, cunoscând

greutatea pãcatelor sale, rostea:

„Dumnezeule milostiv fii mie pãcãtosului”.

Urmarea, o cunoaştem din cuvintele Mântuitorului:

„vameşul, s-a întors la casa sa mai

îndreptat decât acela”.

Transpusã în viaţa zilelor noastre, pilda

vameşului şi fariseului se poate

interpreta în foarte multe feluri. Farisei şi

vameşi gãsim şi în zilele noastre, cazuri

nenumãrate, dar ce este de luat în seamã,

fãcând un paralelism al omului de acum

2000 de ani cu omul cult al zilelor noastre,

este continuitatea pãcatului, fariseul

Vechiului Testament, om bogat, îngâmfat,

arogant, venit în faţa lui Dumnezeu,

în templu, sã se laude, precum şi pãcatul

mândriei, gãsit şi la fariseii zilelor noastre.

Câţi dintre noi nu au o viaţã îmbelşugatã,

fãrã probleme financiare, fãrã griji, şi vin în

Sfânta Bisericã numai sã se laude, neştiind

sã vorbeascã cu Dumnezeu prin rugãciune

sincerã, nefãcând o faptã bunã, nedând

unui sãrac o pâine dar, pãstrând aroganţa

şi mândria de acum 2000 de ani? Vameşul,

cunoscând greutatea pãcatelor sale,

într-un colţ retras, neîndrãznind sã ridice

ochii cãtre Creator, rosteşte timid: „Doamne,

milostiv fi mie pãcãtosului”. Sã nu credem

cã vameşii Vechiului Testament erau

oameni sãraci, din contrã, erau bogaţi dar,

în convorbirea cu Dumnezeu, acest vameş

are puterea sã recunoascã cu smerenie greşelile

fãcute. Ce punem în balanţã acum?

Mândria şi aroganţa, de o parte şi, smerenia

şi discreţia, de altã parte. Creştini fiind,

sã cugetãm cu luare aminte la aceste douã

modele de oameni: oameni ai Vechiului

Testament şi oameni ai modernismului, sã

încercãm sã lãsãm mândria şi aroganţa şi

sã ne plecãm spre smerenie şi discreţie, nu

numai cu trupul, ci şi cu sufletul, sã stãm

smeriţi şi plecaţi când vorbim cu Dumnezeu

în rugãciune, sã învãţãm sã facem o

faptã bunã, sã fim milostivi.

În Duminica urmãtoare, a Fiului Risipitor,

vom putea învãţa despre iubire şi iertare;

împãcarea şi pregãtirea sufletului pentru

mântuire în Duminica Înfricoşãtoarei

Judecãţi şi una dintre treptele urcãrii spre

rai - Postul, în Duminica izgonirii lui Adam

din rai.

Iubiţi cititori, sã ne amintim totdeauna,

una din pildele Patericului, pentru a ne

ajuta sã înţelegem mai bine cele spuse mai

sus:

„Un om întreaba pe un pustnic: Pãrinte, când

trebuie sã mã pregãtesc de moarte ca sã mã

pocãiesc?

- Un ceas înainte de a muri, a fost rãspunsul.

- Dar eu nu cunosc când voi muri.

- Dacã nu cunoşti ceasul morţii, pregãteşte-te

chiar azi, cãci mâine poate fi prea târziu.’’

ADU-ŢI AMINTE DE DUMNEZEU,

PENTRU CA ŞI EL SÃ-ŞI ADUCÃ

ÎNTOTDEAUNA AMINTE DE TINE.

DUMNEZEU NU TE VA LÃSA, DAR

TEME-TE CA SÃ NU-L PÃRÃSEŞTI

TU PE EL. FARÃ UNTDELEMN NU

VA ARDE CANDELA, TOT AŞA ŞI

FÃRÃ CREDINŢÃ, NIMENI NU VA

DOBÂNDI UN GÂND BUN’’.

(SFÂNTUL EFREM SIRUL)

 

Preot paroh Valentin Ion

Soare

Publicat si in revista “Ruga Romaneasca” – Melbourne Australia