“ICOANA ICOANELOR” SAU “MINUNEA DE LA GOSTILELE” II

“ Eu, Costachi, inchinator sfantului mormant, din Bucuresci, 1872” este inscriptia de pe spatele panzei a donatorului, cel mai probabil. Aceasta a fost pierduta pentru totdeauna prin procedeul dublarii.

Icoana aflata temporar in mediul universitar, aceasta uriasa bijuterie, a smuls exclamatii tuturor celor care au intrat in contact cu ea, de la studenti la profesori, dar si de la functionari, secretare, instalatori, zugravi, tamplari, fotografi ori vizitatori ocazionali.

“Iata demonstrata pe viu, una din menirile artei adevarate, inefabile, care merita traita laolalta cu artistul, peste timp, aceea de a starni un fior de bucurie sufleteasca oricui ar privi-o”.

Toate “palesc in fata unei astfel de executii picturale din aceasta icoana a icoanelor care insumeaza deopotriva gratia detaliului si monumentalitatea ansamblului competitional. Ca in orice opera de arta veritabila, iti este greu sa spui de unde provine aici atractia secreta. Din sacralitatea motivelor, din maiestria si rabdarea trairii volumelor, de la bogatia cromatica armonizata parca dupa teoria griului neutru, o constatare estetica a secolului XX care spune ca un tablou este armonios daca , amestecand imaginar toate tomurile pe care le contine am obtine un gri perfect neutru. Sau poate din fuziunea surprinzatoare si insolita intre aerul vag naiv al reprezentarii figurilor, caracteristic simplitatii si candorii copilariei si mestesugului de inalta tinuta profesionala, dus pe culmi extreme prin tratarea picturala, combinata si dramuita in chip fericit cu cea decorativa, a compartimentarii compozitionale si a acuratetii decoratiunilor din chenare.

O contributie deloc neglijabila o aduce o culoare omniprezenta, care a disparut de mult din comertul cu materiale de pictura, culoarea de aur, a carei obtinere pare astazi de domeniul fantasticului, fara ajutorul chimiei care nu i-a gasit inca un echivalent. Aceasta se manufactureaza prin frecarea intr-un mojar al foitei de aur cateva zile, aglutinata cu albine prinse in zbor la intoarcerea catre stup, in amiezele de vara.

Si pentru ca aceasta minune trebuia sa poarte un titlu am numit-o “Ierusalimul din cer” datorita inscriptiei centrale care incadreaza scena principala din mijlocul compozitiei sugerand, facand aluzia la una din treptele supreme ale Paradisului sau Raiului, o proiectie celesta si divina a hristicului “Oras sfant” din “Tara Sfanta”.

Vom completa ritualul cuvenit de inchinare si plecaciune inaintea unei imagini sacre, care prin arta inglobata ne recheama la credinta, la contemplatie si pana la urma la smerenie, printr-o alta observatie tarzie a umanitatii.

In prezenta unei raritati, a unei unicitati artistice, iti vine parca sa te inchini, multumind Proniei ceresti ca exista, desi autorul sau autorii raman anonimi”.

Este datoria celor de azi sa faca cunoscut generatiilor viitoare comorile lasate de inaintasi. Fiind datata 1872, aceasta icoana provine sigur de la biserica veche a satului care la randul ei dateaza se pare de pe vremea lui STEFAN CEL MARE SI SFANT (1457-1504), VLAD CALUGARUL(1482-1495) asociat la domnie cu fii sai VLAD CEL TANAR si RADU CEL MARE. Trebuie folosite orice mijloace, inclusiv Guinness World Records, daca se va putea, pentru a arata umanitatii bogatia enoriasilor dintr-un mic sat romanesc de tarani saraci carora Dumnezeu le-a daruit o minunata biserica ce poarta hramul Sfantului Nicolae, cu un preot paroh, Valentin Ion Soare, tanar si inimos, apropiat de noi si de nevoile noastre.

“IERUSALIMUL DIN CER” SAU “MINUNEA DE LA GOSTILELE”

                “Si pentru ca aceasta minune trebuia sa poarte un titlu, am numit-o IERUSALIMUL DIN CER” spunea domnul asistent universitar Ion Lazar de la Atelierul de restaurare pictura al Universitatii de Arta Bucuresti referindu-se la o imensa icoana, provenita de la o Biserica “uitata de lume din satul Gostilele”, comuna Fundulea, judetul Calarasi.

              Se spune ca Grigore Prodan, batran al satului Gostilele, trecut azi in lumea celor drepti, zicea: stiu aceasta icoana din frageda pruncie, de cand bunica ma ducea duminica si de sarbatori la biserica. Nu am mai vazut asa ceva nicaieri. Mi-a fost mereu aproape, la bine dar mai ales la greu. Pentru mine si ai mei este o minune.”

              De asemenea Gheorghe Penescu, alt batran al satului spunea ades: “sa aveti grija de icoana cea mare, facatoare de minuni. Ea a ajutat mereu satul,  pe noi, fii lui si pe toti cei ce s-au rugat in fata ei”

              “In atelierele de restaurare a picturilor se petrec adesea descoperiri istorice, echivalente cu cele arheologice. Aceste lucruri merita sa fie relatate”, mai spunea domnul Ion Lazar.

              Iata istoria acestei “redescoperiri”, cum am denumi-o noi gostilenii.

              “In Atelierul de restaurare – tablou din cadrul Universitatii Nationale de Arta din Bucuresti, fostul Institut de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” s-a aflat un sul de panza roasa cu latimea de 1,72 m si lungimea de 2,90 m. Este vorba despre o imensa icoana provenita de la o biserica uitata de lume din satul Gostilele, comuna Fundulea, judetul Calarasi. Ea a ajuns acolo pe cai necunoscute. Preotul, fiindu-i mila de starea jalnica in care se gasea un asa “odor” bisericesc, si-a luat curajul sa se intereseze la Institut daca nu cumva ar putea fi reconditionata dar …fara nici un fel de contributie din partea unei biserici sarace.

              Demersul a reusit, iar studentii, sub indrumarea profesorului universitar Liviu Lazarescu s-au apucat de lucru in toamna lui 2000, uimiti si incantati in acelasi timp de ceea ce se dezvaluia, centimetru cu centimetru, sub tampoanele de vata imbibate cu solutia de curatire.

              Acesta era doar inceputul unui travaliu de doi ani si jumatate.

              Incercarea cea mare era “dublarea” panzei originale, respectiv lipirea pe un suport nou, tot de panza, dar mai solida si care trebuia sa fie dintr-o singura bucata, urmata de intinderea pe un sasiu definitiv, special confectionat, prevazut cu pene si cu savante incrucisari de traverse pe spate.

              Totul a decurs conform asteptarilor, calcarea cu fierul electric, presarea si nivelarea cu bucati de gresie, chituirea lacunelor, integrarea cromatica etc., de parca Sfintii reprezentati acolo ar fi insuflat prin puterea lor de dincolo de noi, asigurarea succesului.

              In final profesorul universitar Liviu Lazarescu nu si-a putut retine satisfactia. “Am izbutit sa restauram cea mai mare icoana din lume”.

       Toate acestea pot uimi pe oricine dar nu pe gostileni care de foarte mult timp stiu ca aceasta icoana este nemaiintalnita si facatoare de minuni.

              Documentatia este extrem de subreda in privinta acestor icoane fiinca cercetari istorice specializate n-a intreprins nimeni. Se presupune ca au fost executate la Ierusalim in cadrul unei scoli de pictura bisericeasca ortodoxa, fiind comandate in tara si aduse sub forma de sul in a doua jumatate a secolului XlX, ramanand atarnate pe peretii unor manastiri cum ar fi Lepsa sau Barbu din Vrancea, Pasarea de langa Bucuresti, toate aflate intr-o avansata stare de degradare.

              Unii cercetatori straini sunt de parere ca aceste icoane au fost aduse de credinciosii care au facut pelerinaj in Palestina. Asa numitele Proskynetaria, rezultatul unei industrii extinse de suveniruri din Ierusalim, erau panze pictate cu reprezentari topografice din Orasul Sfant inconjurate de scene biblice si sfinti.

              Se estimeaza ca in diferite tari din Orientul Mijlociu si Europa ar exista circa saizeci de astfel de “suveniruri”.

 

Va urma.