"Adevărul Învierii Domnului"

Dovezi privitoare la Învierea Domnului

 

"Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!"

 

Esenţa mesajului eshatologic al Învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos este adevărul Învierii Sale şi mântuirea celor care cred în El, Fiul din Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Fără Înviere, credinţa în Hrisos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, ar fi lipsită de sens şi ar deveni zadarnică.

 

Scepticii, ateii şi cei care nu cred în Evenimentul istoric al Învierii lui Hristos ar avea atunci dreptate. Dar ce dovezi ale Învierii avem? Sunt două mărturii de netăgăduit: 1. mormântul aflat "gol" şi 2. trupul "dispărut" al lui Iisus. Dacă sunt luate izolat, ele nu dovedesc nimic. Pentru a se explica cele două dovezi, au fost emise trei ipoteze: 1) Iisus nu a fost mort când a fost depus în mormânt, ci suferise o moarte aparentă(letargie); 2) Iisus a murit cu adevărat, dar El nu a înviat, ci trupul său a fost furat; 3) Iisus a murit real şi a înviat aşa cum istorisesc martorii oculari. Aşa cum mărturisim noi, credincioşii Învierii!

 

Primele două ipoteze pot fi combătute uşor. Este absolut improbabil ca un om pironit atâta vreme pe cruce, ţintuit timp de şase ore în arşiţa zilei, să fi supravieţuit. Prin pătrunderea cuielor în mâinile şi picioarele Lui, trupul Său a pierdut foarte mult sânge; se adaugă faptul că ostaşul roman a înfipt suliţa în coasta lui Iisus, pentru a fi sigur ca a murit. Şi s-a convins! A curs sânge şi apă, dovadă că sângele intrase în descompunere. Cum putea un om epuizat, ce pierduse atâta sânge, să se elibereze de fâşiile de pânză cu care fusese învelit, să îndepărteze piatra grea de sute de kilograme ce astupa mormântul şi să iasă fără ca ostaşii romani (ce păzeau mormântul) să reacţioneze? Cealaltă întrebare este cum au reuşit Apostolii să fure trupul lui Iisus? Mormântul era păzit şi pecetluit, iar romanii dispuneau de mijloace adecvate pentru a afla adevărul şi chiar a gasi trupul Domnului. Că ucenicii nu au furat trupul Său, deducem din faptul că evreii i-au mituit pe soldaţii romani ca să depună mărturie mincinoasă.

 

Se adaugă încă o dovadă remarcabilă: fâşiile de pânză găsite în mormânt. Cu ce scop ar fi eliberat (cei ce au furat) trupul lui Iisus din fâşii şi giulgiu şi apoi să fi lăsat totul acolo? Nu ar fi fost nici timp suficient pentru o încercare atât de temerară.

 

Cunoaştem, din istoria Bisericii primare, cu câta dăruire, dusă până la sacrificiul vieţii, au predicat Apostolii adevărul Învierii. În nici un caz nu şi-ar fi vărsat sângele pentru "o legendă" sau o himeră. "Că de vei maturisi cu gura că Iisus este Domnul şi vei crede cu inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui." (Romani 10, 9)

 

Să presupunem că trupul Domnului a fost furat de vrăjmaşii Lui. Dar care să fi fost cauza ce i-a determinat la aşa ceva? Iudeii au făcut tot ce depindea de ei ca să-L vada în mormânt. Mai mult, ca trupul lui Iisus să nu fie furat, s-au "îngrijit" ca mormântul să fie păzit de romani. Dacă intenţionau să fure trupul, îşi puteau atinge ţinta fără să se complice, într-un mod chiar bizar. Si dacă ar fi furat trupul, l-ar fi "scos" la iveala mai târziu, ca să contracareze definitiv credinţa în Înviere, propovăduită cu mare zel de Apostoli.

 

În fine, dacă l-ar fi furat romanii, aceştia L-ar fi scos la iveală atunci când prezenţa creştinilor devenise atât de "deranjantă" în Imperiu.

 

Concluzionând, în Noul Testament, Învierea lui Iisus ni se relatează ca un fapt incontestabil. Avem mărturia garantă a Sfinţilor Apostoli şi a autorilor Evangheliei. În timpul celor patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţare, Domnul S-a arătat în repetate rânduri ucenicilor Săi. Ştia că aceştia vor depune mărturie pentru Învierea Sa. O dovadă la fel de puternică a Învierii a fost transformarea fundamentală a vieţii Apostolilor. Din "fricoşi", ei au devenit foarte curajoşi. Cum s-a hotarât oare Sfântul Petru să-L urmeze din nou pe Iisus? Ce l-a determinat pe Saul din Tars să primească botezul creştin şi să devină Pavel - Apostolul neamurilor? Dar miile şi miile de martiri creştini? Pentru ce şi-au jertfit viaţa dacă nu pentru credinţa în Înviere şi viaţa veşnică?

 

Spune Apostolul Petru, în Ziua de Rusalii: "Pe Iisus dat la moarte după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu, Dumnezeu L-a înviat, dezlegând puterile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea"(Fapte 2,30). Sfântul Apostol Pavel afirma şi el că Dumnezeu a înviat pe Hristos (1Cor. 15, 15). Apostolii subliniază deci, că Hristos a fost înviat de Tatăl ca să arate că Învierea Lui nu poate fi explicată dintr-o putere activizată de cine ştie ce ascuns omenesc al Său, prin metode ascetice deosebit de disciplinate. Acestea pot ajuta pe yoghini sa se înalţe în aer sau să săvârşească şi alte fapte de putere asupra trupului. Nu pot însă, a-i readuce din moarte la viaţă, cum încearcă unii dintre aderenţii metodei yoga să explice Învierea lui Hristos. "Învierea e o faptă a lui Dumnezeu transcendent creaţiei, şi nu a unor puteri umane." (pr. prof. dr. Dumitru Staniloaie)

 

Marea şi covârşitoarea dovadă a dumnezeirii Mântuitorului este Învierea Sa. Fără aceasta, Iisus Hristos ar rămâne un desăvârşit învăţător sau înţelept, gen Budha sau Confucius. Poate, un extraordinar "paranormal".

 

Dar niciodată nu s-ar spune despre El că este Fiul lui Dumnezeu din Sfânta Treime, egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Ori, Mântuitorul a spus, fără echivoc, că nici un pamântean nu are acces la Tatăl decât numai prin El, Iisus Hristos Cel Jertfit şi Înviat a treia zi după Scripturi!

 

                                                           Preot profesor doctor Constantin Leonte

DESPRE CELE ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE

 

1. Mândria

2. Invidia

3. Iubirea de argint

4. Desfrânarea

5. Lacomia pântecelui

6. Trândavia

7. Mânia

 

 

1. Mândria.

 

Mândria este păcatul de moarte prin care a căzut îngerul şi s-a facut drac şi din lumină a devenit întuneric. Din aceasta se naşte slava desartă, îngâmfarea, ipocrizia, megalomania, aroganţa, înfumurarea, laudaroşenia, neruşinarea, ocara şi altele, care sunt toate fiice ale mândriei. Din mândrie se nasc doua surori: îngâmfarea si nerusinarea. Dupa Sf. Nectarie al Eghinei, îngîmfarea este patima cea mai rea dintre toate si pricina a tuturor relelor dintre oameni. Aceasta produce toate scandalurile, aceasta aduce dezbinarile, provoaca schismele, rastoarna asezamintele, tulbura pacea din lume, aduce lupte si razboaie si toate nenorocirile dintre oameni. Mândria naste nerusinarea, necredinta, ura, mânia, dispretul, dusmania, dispretuirea aproapelui, împietrirea inimii, cruzimea; pe când cel ce are smerenie scapa de toate acestea si le biruieste. Fericit este cel ce are smerenie, caci acela va mosteni pamântul celor blânzi, adica al dreptilor... Caci, cel ce se smereste pe sine se va îna1ta.

 

2. Invidia.

 

Invidia este pacat de moarte si dintr-însa ies zece ramuri, adica: complotul, mânia, dusmania, cearta, nemu1tumirea, lua- rea în rîs, bucuria de raul altuia, ura, tinerea de minte a raului, uciderea. lnvidia este patima unui suflet inrautatit, chinuit de bunul mers si faptele bune ale aproapelui. Invidiosul, ca si tuberculosul, este mâncat pe dinlauntru si este mistuit de patima. Invidiosul uraste pe cel ce îl întrce cu situatia, cu bogatia, cu cinstea. Invidiosul pofteste necontenit bunurile aproapelui sau, uraste pe cei frumosi si buni. Este prietenul si ajutorul satanei. Invidiosul se hraneste cu nenorocirea aproapelui sau. "Nu este patima mai otravitoare ca invidia", zice Marele Vasile. Asa cum rugina manânca fierul, asa si invidia macina sufletul celui ce o are". (Acelasi) "Invidia este cea mai nedreapta dintre toate patimile, dar si cea mai dreapta: pe de o parte, izgoneste tot binele, iar pe de alta, chinuie pe cel care o are". (Sf. Grigorie Teologul) Dar cel ce are adevarata dragoste de Dumnezeu si de aproapele, pe toate acestea le biruieste si le nesocoteste si de nici una nu este ranit; pentru ca "dragostea îndelung rabda, este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda; dragostea nu cade niciodata", dupa Sf. Apostol Pavel. (I Cor. 13. 4)

 

 

 

 

3. Iubirea de argint

 

Iubirea de argint este radacina tuturor relelor, dupa cuvântul Sf. Apostol Pavel, caci dintr-însa se nasc: marturia mincinoasa, 1acomia, minciuna, nemilostivirea, vic1esugul, nedreptatea, furtul, batjocorirea celor sfinte, camataria, închinarea la idoli. Toate acestea sunt roadele si copiii iubirii de argint. Iubirea de argint este alipirea iraţionala de bani, este patima înfricosata, nedreapta, faradelege şi nesăturata. Iubitorul de argint este mai nenorocit decât toti; are totul si nu are nimic. Niciodata nu se ridica satul de la masa, iar daca este invitat Ia altcineva manânca precum porcul. Niciodata nu este îndestulat cu ceea ce are; iar, pe Iânga ceea ce are doreste, daca ar fi cu putinta, sa gramadeasca toti banii din lume. Iubitorul de argint si lacomii sint cei mai mari, mai înfricosati, rnai vatamatori materialisti si dusmani ai omenirii. Bogatul iubitor de argint se aseamana cu animalul care transporta aur, dar se hraneste cu paie. Marele Vasile zice despre iubitorul de argint: "Necontenit vede aur, necontenit cugeta Ia aur si numai pe acesta îl vede înaintea ochilor si-si aduce aminte numai de el". Dar cel ce face milostenie, pe toate acestea le calca în picioare si de nici una nu este vatamat; caci milostenia face pe om asemenea cu Dumnezeu: milostiv, îndurator, iubitor de oameni, bucuros, compatimitor; il face prieten al lui Durnnezeu, si numele lui este cunoscut tuturor.

 

4. Desfrânarea.

 

Desfrânarea este pacat de moarte, oprit si de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Din acest pacat se nasc: sodomia, onania, coruptia, amestecarea sângelui, silnicia, bestialitatea, adulterul, nefrica de Dumnezeu s.a. Toate acestea sunt copiii si roadele desfrânarii. "Prin patru lucruri, zice un parinte, se trezeste patima desfrânarii si curvia: din mâncare si bautura peste masura; din somn mult; din nelucrare, joaca si multa vorbire si din împodobirea hainelor". Iar Marele Vasile zice: "Cel stapânit de diavolul desfrânarii nu are numai acest pacat, ci adauga si altul. Adica, vorbeste nerusinat, se imbata si ispiteste si pe altii. Iar cel ce are curatie, pe toate acestea le biruieste, le calca în picioare si de nimic nu este vatamat, caci înfrânarea pazeste pe om feciorelnic, curat, nestricat, asemenea îngerilor lui Dumnezeu si aduce lui Dumnezeu jertfa vrednica, totdeauna, în tot timpul si locul.

 

5. Lacomia pântecelui.

 

Lacomia este pacatul de moarte din care se naste: risipa, ilegalitatea, juramântul mincinos, betia, furtul, senzualitatea, rapirea, 1ingusirea, nerusinarea, nesaturarea. Toate aeestea sunt progeniturile si rodul lacomiei pântecelui. "Grija de pântece este radacina tuturor relelor. "Cel ce-si îngrijeste stomacul si lupta sa biruiasca duhul curviei este asemenea celui ce voieste sa stinga focul cu gaz. Când pântecele este strâmtorat, se smereste inima; dar când acesta este îngrijit, gândul se fudu1este". (Sf. loan Scärarul) "Cine se îndestuleaza cu mâncarea se aseamana cu animalele si cu fiarele: cu tigrul, cu leul, cu ursul si cu porcii, si nu cu oamenii". (Sf. Joan Hrisostom) "Nu murdaria este rea, ci lacomia pântecelui. Caci multa mâncare si deasa mâncare este cauza desfrânarii". (Maxim Marturisitorul) "Însa mare bun este postul. Acesta nimiceste ranile pacatului, poto1este aprinderea patimilor trupesti si le îmblânzeste, este salasu1 bunatatii, odraslire a rodului bucuriei" (Sf. S. Metafrast). Iar cel ce posteste pe toate acestea le biruieste si le dispretuieste, pentru ca postul este însotit de înfrânare, de nevointa, de curatie si de rugaciune.

 

6. Trândavia.

 

Trândavia este pacatul de moarte caruia îi urmeaza: deznadejdea, lenea, nepasarea, neglijenta, impietatea, necredinta, slabanogirea, osândirea altuia, amânarea s.a., care sunt copiii trândaviei. Cel stapânit de trândavie uraste cele prezente si doreste pe cele ce nu sunt de fata" (Sf. Ioan Damaschin). "Multa nepasare si trândavie este mai vatamatoare decât toata lucrarea diavoleasca, si diavolul care îi stapâneste, prin trândavie îi stapâneste. Pe când cel râvnitor si veghetor cu sufletul, de toate acestea este scapat si le biruieste cu totul, caci cel veghetor are aparatori rugaciunea, evlavia, pocainta, caldura, studiul, cinstea, frica de Dumnezeu, spovedania, cugetarea la Sfintele Scripturi, prin care gaseste viata vesnica".

 

7. Mânia.

 

Mânia este pacatul de moarte din care se nasc: nebunia, blasfemia, cruzimea, tulburarea, spaima trupului, ocara, iritarea, prostia, schimbarea trupului, uciderea si multe altele, care toate sunt copiii mâniei si iritatiei. Toate pe care le fac oamenii stapâniti de mânie sunt oarbe, fara de minte, pacate. De aceea, zice Sf. loan Gura de Aur, trebuie sa ne pazim de mânie si sa vorbim cu cuviinta; si nu numai a nu ne mânia, ci nici a nu striga, caci racnirea este materie a mâniei. Sa taiem aripile mâniei, ca nu cumva rautatea sa creasca iarasi; caci arzatoare este patima mâniei; arzator si teribil jefuieste sufletele noastre. De aceea trebuie ca totdeauna sa-i astupam iesirea ei. Foc teribil este mânia si pe toate le mistuie. Betie este mânia si mai teribila decât betia, mai mizerabila decât diavolul. Dar, daca ne pazim sa nu ridicam glasul, am gasit calea cea mai buna a filosofiei. Dar omul rabdator pe toate acestea le sufera si le biruie, pentru ca din rabdare se naste nerautatea si resemnarea prin care toate se biruiesc si se risipesc.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX 2010

Reabilitarea Sfantului lacas

Reabilitarea Bisericii Sfantul Nicolae din localitatea Gostilele a inceput in anul 2006 cu inlocuirea tablei ruginite de pe acoperis, tabla ce permitea infiltratii de apa care duceau la degradarea cladirii. S-a inlocuit vechea invelitoare cu tabla galvanizata pe suport nou de lemn si, de asemenea, s-au reconditionat si repozitionat crucile de pe acoperis.

Sfantul Vasile cel Mare, 01 iauarie 2010

Procesiune prijeluita de Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului, Sfantul Vasile cel Mare

Sfantul Vasile cel Mare, Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului, 01 ianuarie 2010