Îl rog pe Bunul Dumnezeu,
ca în anul care a început, 2013, să vă dea curăţia sufletească a Maicii Domnului, credinţa
lui Avraam, răbdarea lui Iov, înţelepciunea
lui Solomon, blândeţea lui David, nădejdea Sfântului Iacov, ruda Domnului, râvna
Sfântului Ilie, mărturisirea Sfântului
Arhidiacon Ştefan, căinţa Sfântului
Apostol Petru, smerenia Sfântului Siluan şi tăria sufletească
a mucenicilor. Amin.
Binecuvântarea Domnului
să fie peste voi cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi
pururea şi-n vecii, vecilor. Amin.
La mulţi ani!!!
La mulţi ani!!!
Sf. Vasile cel Mare (330-379)
Fondatorul „Vasiliadei” – un
complex de spitale, aziluri, şcoli şi case pentru cazarea străinilor;
precursorul asistenţei sociale creştine
„Sf. Vasile s-a născut în anul
330 în Cezareea Capadociei, o cetate din Asia Mică, într-una dintre cele mai
renumite familii din istoria creştinismului, care a dăruit nu mai puţin de şase
sfinţi: Sf. Macrina cea Bătrână, bunica Sf. Vasile; Sf. Emilia, mama lui; Sf.
Vasile şi fraţii săi: Sf. Grigore de Nyssa, Sf. Petru de Sebaste şi Sf. Macrina
cea Tânără.
Încă din copilărie, Vasile a
primit o educaţie aleasă, având în vedere faptul că tatăl său era un retor
vestit la vremea aceea. Mai târziu şi-a continuat studiile la vestitele şcoli
din Constantinopol şi Atena, după care a intrat în monahism.
În anul 370 a fost ales
episcop de Cezareea, demnitate ce l-a ajutat foarte mult în activităţile pe
care avea să le dezvolte. Astfel, el avea să pună bazele asistenţei sociale
prin întemeierea „Vasiliadei”. Era vorba de un complex de case şi locuinţe cu
scopul de a-i adăposti pe orfani, locuinţe în care primeau îngrijire şi
bătrânii şi văduvele. Pe lângă toate acestea, existau şi spitale, şcoli şi case
de oaspeţi pentru cazarea străinilor.
Sf. Vasile ridicase astfel un
mic orăşel în jurul bisericii, un orăşel unde nimeni nu era trecut cu vederea.
Copiii erau educaţi de profesori bine instruiţi, bătrânii erau îngrijiţi şi
asistaţi de călugări şi călugăriţe, văduvele aveau o locuinţă şi puteau să
lucreze ajutându-i pe ceilalţi. Chiar şi străinii care erau în trecere primeau
alimente şi erau adăpostiţi peste noapte. Tot în acea comunitate locuiau şi
medicii, infirmierii şi toţi cei care ajutau la funcţionarea întregului
complex.
„Vasiliada” Sf. Vasile cel
Mare era o lume de vis unde trona bunătatea, compasiunea, ajutorul reciproc,
dragostea pentru semeni şi, nu în ultimul rând, preaslăvirea lui Dumnezeu.
Însă activitatea Sf. Vasile nu
s-a oprit numai la construirea „Vasiliadei”. După ce a pus bazele vieţii
monahale de obşte şi a înfiinţat nenumărate mănăstiri pe cuprinsul eparhiei
sale, a construit pe lângă acestea şi spitale sau aziluri pentru bolnavi şi
săraci, unde călugării se ocupau de îngrijirea lor.
Toată viaţa şi-a dedicat-o
semenilor. La 1 ianuarie 379, la vârsta de numai 49 de ani, Sf. Vasile cel Mare
a păşit în veşnicie. Au rămas însă foarte importante cuvintele sale: „Nu
trebuie să lucrăm pentru o hrană pieritoare, ci pentru o hrană veşnică. Această
hrană este de a face voia lui Dumnezeu”. Voinţa Tatălui este de „a-i hrăni pe
cei flămânzi, de a le da de băut celor însetaţi şi de a-i îmbrăca pe cei goi”.
Munca nu este un scop în sine, ci ea trebuie făcută pentru alţii, mai ales
pentru cei săraci.”
Biserica Ortodoxă îl pomeneşte
în calendar la 1 ianuarie.
Narcis Stupcanu
