“ Adu-ti aminte de Dumnezeu,
Pentru ca si EL sa-si aduca aminte de tine.
Dumnezeu nu te va lasa, dar teme-te ca sa nu-L
Parasesti tu pe El. Fara untdelemn nu va arde candela,
Tot asa si fara credinta, nimeni nu va dobandi un gand bun.’’
Sf. Efrem Sirul
Dragi cititori si privitori ai nostri, incep aceasta cuvantare scurta cu acest citat al Sf .Efrem Sirul pentru ca intodeauna in preajma sarbatorilor de iarna crestinul pare sa se indrepte cu gandul si cu sufletul mai mult spre Dumnezeu.
De ce spun pare, pentru ca dupa ce acest farmec al sarbatorilor si nu numai al sarbatorilor de iarna, dupa ce au trecut, ne aduce din nou in lumea noastra ravasita si plina de rautate.
”Dumnezeu nu te va lasa , dar teme-te ca sa nu-l lasi tu pe El.’’
Iata cuvintele Sf .Efrem Sirul. De cate ori am parasit noi pe Dumnezeu? O intrebare la care putem raspunde foarte usor; de cate ori am putut.
Clopotele Bisericii se aud din departare. De ce se aud? Pentru ca in aceste clipe ne cheama la rugaciune. O rugaciune catre Dumnezeu ca sa ne indrepte si sa ne scoata din acest intuneric sufletesc al nostru.
Magii stau in genunchi si privesc steaua care vesteste Nasterea Mantuitorului. Se roaga lui Dumnezeu sa le arate calea unde sa aduca rugaciunea cea bine placuta Pruncului.
In aceste momente cand cu totii simtim bucuria Sfintelor sarbatori de iarna, sa nu uitam ca prima dintre acestea este Sfantul Nicolae.
Cu atat mai mare bucuria inceputului sarbatorilor, cu cat in parohia noastra se serbeaza si Hramul Bisericii noastre.
“Bland zimbeste in icoana, Cuviosul Nicolae.”{Octavian Goga in poezia Pace} Crestinii care intra in Sf. noastra biserica si nu numai in biserica noastra, pot vedea chipul bland al Mosului ce aduce daruri in ghetute copiilor cuminti in seara de 5 spre 6 decembrie. Privind chipul bland si bun al Mosului ne gandim cum sa facem sa ajungem si noi la acea blandete, bunatate si bucurie cu care este inzestrat Sf. Nicolae.
Vom ajunge la aceste insusiri privind putin in viata Sf Nicolae:
-inca de mic copil s-a invrednicit de darul facerii de minuni; de aceea este cunoscut ca si “patron al copiilor’’;
-Episcop fiind in Mira Lichiiei, pune sa se darame templele de inchinare la idolii acelor vremuri; zeita naturii, vanatorii etc., iar banii rezultati de aici ii transforma in ajutoare pentru copii;
-in vreme de seceta cumplita cumpara din Italia grau si-l da saracilor;
-salveaza onoarea unui tata vaduv, dimpreuna cu cele trei fete ale sale. Tatal nevoias fiind, dorea sa vanda cele trei fiice unor tineri bogati amatori de placeri. Episcopul Nicolae arunca de trei ori la rand cate o punga cu galbeni, scapand astfel cele trei fete.
Aceste cateva exemple din viata Sf. Nicolae ocrotitorul satului nostru si al multor alte asezari si Biserici, poate ne va indemna sa ne schimbam si noi comportamentul nostru si sa fim mai buni, mai blanzi si mai darnici.
Clopotele au tacut. Rugaciunea noastra inca nu s-a terminat, rugaciunea trebuie sa continuee cu staruinta, caci fara rugaciune nu putem vorbi cu Dumnezeu.
Acum este momentul dorintelor. Am observat foarte multi crestini care venind in Sf Biserica cereau lui Dumnezeu diverse lucruri: fericire, bani, servicii cat mai bune, un sot mai destept si mai instarit; dar foarte putini am vazut multumind lui Dumnezeu pentru ceea ce au in momentul de fata {sanatate, o familie unita, copii sanatosi etc.} Sa nu uitam ca Dumnezeu a dat intodeauna omului ceea ce i-a trebuit, dar omul a uitat sa multumeasca pentru darurile lui Dumnezeu.
Ma uit pe geam. Afara vantul bate puternic si ploua necontenit. In curand cred ca va ninge. In departare vad un copilas trecand zgribulit de frig. Trece grabit spre casa avand in mana o pereche de ghetute. Ghetute??? Da, astazi este seara in care Mosul bland si bun ne va aduce daruri. Ce daruri?
Fiecaruia dupa faptele noastre; aceea vom primi de la Mosul.
Ma uit la locul ghetelor mele si nu le vad. Nu le vad pentru ca ma consider adult. Ma duc si le caut, le gasesc, le curat. Copilul din mine doreste ceva de la Mosul;” vremea dorintelor”. Trebuie sa-mi pun o dorinta ; “poate Mosul ma va asculta ‘’; spune copilul din mine. Dorinta??
Cu certitudine, orice varsta am avea, copilul din noi doreste ceva. Ma uit din nou la ghetute, le asez langa usa si-mi spun in gand dorinta:
“Adu-ti aminte de Dumnezeu,
Pentru ca si El sa-si aduca intodeauna aminte de tine.
Dumnezeu nu te va lasa, dar teme-te ca sa nu-L parasesti tu pe El”.
Fara untdelemn nu va arde candela, tot asa si fara credinta, nimeni nu va dobandi un gand bun.”
Sfinte Nicolae multumim ca nu ne ai uitat si in acest an.
Tuturor crestinilor care poarta numele Sf. Nicolae din partea parohiei noastre le uram un sincer “La multi ani”.
Preot Valentin Ion Soare.
Precum pentru mai mulţi sfinţi din antichitate, avem de-a face cu un contrast între ceea ce ştim despre sfântul Nicolae – aproape nimic – şi cultul său foarte popular.
Biografie:
Toate elementele biografice sunt târzii şi îndoielnice. Nicolae de Mira e menţionat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostaşi osândiţi la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomeneşte tocmai această vedenie.
Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.
Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.
Popularitate:
Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira îşi face apariţia în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zideşte, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.
În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.
Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciaţii aduceau moaşte din Răsărit, şi de obicei marile oraşe occidentale care primeau moaştele vreunui sfânt răsăritean, îşi luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciaţii din Bari (în Italia) au adus cu ei moaştele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneţiei a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneţia, în care să aşeze moaştele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum şi numele celor şaizeci şi doi de bărbaţi care aduseseră moaştele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari şi Nicolae
de Veneţia au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.
După încreştinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că ruşii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei ruseşti de la Bari. Aici, ruşii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul şi ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.
În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărţile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) şi în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaştele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenţei de pe continent.
Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia şi Ţările de Jos şi Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moş Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moş Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase ţări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianţi una de a-şi spori vânzările, şi a apărut chiar şi în ţări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.
Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Ţărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum şi al mai multor oraşe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici.
Legenda:
Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur.
Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu.
După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).
Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanţi ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.
“ Eu, Costachi, inchinator sfantului mormant, din Bucuresci, 1872” este inscriptia de pe spatele panzei a donatorului, cel mai probabil. Aceasta a fost pierduta pentru totdeauna prin procedeul dublarii.
Icoana aflata temporar in mediul universitar, aceasta uriasa bijuterie, a smuls exclamatii tuturor celor care au intrat in contact cu ea, de la studenti la profesori, dar si de la functionari, secretare, instalatori, zugravi, tamplari, fotografi ori vizitatori ocazionali.
“Iata demonstrata pe viu, una din menirile artei adevarate, inefabile, care merita traita laolalta cu artistul, peste timp, aceea de a starni un fior de bucurie sufleteasca oricui ar privi-o”.
Toate “palesc in fata unei astfel de executii picturale din aceasta icoana a icoanelor care insumeaza deopotriva gratia detaliului si monumentalitatea ansamblului competitional. Ca in orice opera de arta veritabila, iti este greu sa spui de unde provine aici atractia secreta. Din sacralitatea motivelor, din maiestria si rabdarea trairii volumelor, de la bogatia cromatica armonizata parca dupa teoria griului neutru, o constatare estetica a secolului XX care spune ca un tablou este armonios daca , amestecand imaginar toate tomurile pe care le contine am obtine un gri perfect neutru. Sau poate din fuziunea surprinzatoare si insolita intre aerul vag naiv al reprezentarii figurilor, caracteristic simplitatii si candorii copilariei si mestesugului de inalta tinuta profesionala, dus pe culmi extreme prin tratarea picturala, combinata si dramuita in chip fericit cu cea decorativa, a compartimentarii compozitionale si a acuratetii decoratiunilor din chenare.
O contributie deloc neglijabila o aduce o culoare omniprezenta, care a disparut de mult din comertul cu materiale de pictura, culoarea de aur, a carei obtinere pare astazi de domeniul fantasticului, fara ajutorul chimiei care nu i-a gasit inca un echivalent. Aceasta se manufactureaza prin frecarea intr-un mojar al foitei de aur cateva zile, aglutinata cu albine prinse in zbor la intoarcerea catre stup, in amiezele de vara.
Si pentru ca aceasta minune trebuia sa poarte un titlu am numit-o “Ierusalimul din cer” datorita inscriptiei centrale care incadreaza scena principala din mijlocul compozitiei sugerand, facand aluzia la una din treptele supreme ale Paradisului sau Raiului, o proiectie celesta si divina a hristicului “Oras sfant” din “Tara Sfanta”.
Vom completa ritualul cuvenit de inchinare si plecaciune inaintea unei imagini sacre, care prin arta inglobata ne recheama la credinta, la contemplatie si pana la urma la smerenie, printr-o alta observatie tarzie a umanitatii.
In prezenta unei raritati, a unei unicitati artistice, iti vine parca sa te inchini, multumind Proniei ceresti ca exista, desi autorul sau autorii raman anonimi”.
Este datoria celor de azi sa faca cunoscut generatiilor viitoare comorile lasate de inaintasi. Fiind datata 1872, aceasta icoana provine sigur de la biserica veche a satului care la randul ei dateaza se pare de pe vremea lui STEFAN CEL MARE SI SFANT (1457-1504), VLAD CALUGARUL(1482-1495) asociat la domnie cu fii sai VLAD CEL TANAR si RADU CEL MARE. Trebuie folosite orice mijloace, inclusiv Guinness World Records, daca se va putea, pentru a arata umanitatii bogatia enoriasilor dintr-un mic sat romanesc de tarani saraci carora Dumnezeu le-a daruit o minunata biserica ce poarta hramul Sfantului Nicolae, cu un preot paroh, Valentin Ion Soare, tanar si inimos, apropiat de noi si de nevoile noastre.
“Si pentru ca aceasta minune trebuia sa poarte un titlu, am numit-o IERUSALIMUL DIN CER” spunea domnul asistent universitar Ion Lazar de la Atelierul de restaurare pictura al Universitatii de Arta Bucuresti referindu-se la o imensa icoana, provenita de la o Biserica “uitata de lume din satul Gostilele”, comuna Fundulea, judetul Calarasi.
Se spune ca Grigore Prodan, batran al satului Gostilele, trecut azi in lumea celor drepti, zicea: stiu aceasta icoana din frageda pruncie, de cand bunica ma ducea duminica si de sarbatori la biserica. Nu am mai vazut asa ceva nicaieri. Mi-a fost mereu aproape, la bine dar mai ales la greu. Pentru mine si ai mei este o minune.”
De asemenea Gheorghe Penescu, alt batran al satului spunea ades: “sa aveti grija de icoana cea mare, facatoare de minuni. Ea a ajutat mereu satul, pe noi, fii lui si pe toti cei ce s-au rugat in fata ei”
“In atelierele de restaurare a picturilor se petrec adesea descoperiri istorice, echivalente cu cele arheologice. Aceste lucruri merita sa fie relatate”, mai spunea domnul Ion Lazar.
Iata istoria acestei “redescoperiri”, cum am denumi-o noi gostilenii.
“In Atelierul de restaurare – tablou din cadrul Universitatii Nationale de Arta din Bucuresti, fostul Institut de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” s-a aflat un sul de panza roasa cu latimea de 1,72 m si lungimea de 2,90 m. Este vorba despre o imensa icoana provenita de la o biserica uitata de lume din satul Gostilele, comuna Fundulea, judetul Calarasi. Ea a ajuns acolo pe cai necunoscute. Preotul, fiindu-i mila de starea jalnica in care se gasea un asa “odor” bisericesc, si-a luat curajul sa se intereseze la Institut daca nu cumva ar putea fi reconditionata dar …fara nici un fel de contributie din partea unei biserici sarace.
Demersul a reusit, iar studentii, sub indrumarea profesorului universitar Liviu Lazarescu s-au apucat de lucru in toamna lui 2000, uimiti si incantati in acelasi timp de ceea ce se dezvaluia, centimetru cu centimetru, sub tampoanele de vata imbibate cu solutia de curatire.
Acesta era doar inceputul unui travaliu de doi ani si jumatate.
Incercarea cea mare era “dublarea” panzei originale, respectiv lipirea pe un suport nou, tot de panza, dar mai solida si care trebuia sa fie dintr-o singura bucata, urmata de intinderea pe un sasiu definitiv, special confectionat, prevazut cu pene si cu savante incrucisari de traverse pe spate.
Totul a decurs conform asteptarilor, calcarea cu fierul electric, presarea si nivelarea cu bucati de gresie, chituirea lacunelor, integrarea cromatica etc., de parca Sfintii reprezentati acolo ar fi insuflat prin puterea lor de dincolo de noi, asigurarea succesului.
In final profesorul universitar Liviu Lazarescu nu si-a putut retine satisfactia. “Am izbutit sa restauram cea mai mare icoana din lume”.
Toate acestea pot uimi pe oricine dar nu pe gostileni care de foarte mult timp stiu ca aceasta icoana este nemaiintalnita si facatoare de minuni.
Documentatia este extrem de subreda in privinta acestor icoane fiinca cercetari istorice specializate n-a intreprins nimeni. Se presupune ca au fost executate la Ierusalim in cadrul unei scoli de pictura bisericeasca ortodoxa, fiind comandate in tara si aduse sub forma de sul in a doua jumatate a secolului XlX, ramanand atarnate pe peretii unor manastiri cum ar fi Lepsa sau Barbu din Vrancea, Pasarea de langa Bucuresti, toate aflate intr-o avansata stare de degradare.
Unii cercetatori straini sunt de parere ca aceste icoane au fost aduse de credinciosii care au facut pelerinaj in Palestina. Asa numitele Proskynetaria, rezultatul unei industrii extinse de suveniruri din Ierusalim, erau panze pictate cu reprezentari topografice din Orasul Sfant inconjurate de scene biblice si sfinti.
Se estimeaza ca in diferite tari din Orientul Mijlociu si Europa ar exista circa saizeci de astfel de “suveniruri”.
Va urma.
