PREOTUL PAROH VALENTIN ION SOARE SE ADRESEAZA ENORIASILOR DIN GOSTILELE LA CEAS DE SARBATOARE

“ Adu-ti aminte de Dumnezeu,

Pentru ca si EL sa-si aduca aminte de tine.

Dumnezeu nu te va lasa, dar teme-te ca sa nu-L

Parasesti tu pe El. Fara untdelemn nu va arde candela,

Tot asa si fara credinta, nimeni nu va dobandi un gand bun.’’

Sf. Efrem Sirul

Dragi cititori si privitori ai nostri, incep aceasta cuvantare scurta cu acest citat al Sf .Efrem Sirul pentru ca intodeauna in preajma sarbatorilor de iarna crestinul pare sa se indrepte cu gandul si cu sufletul mai mult spre Dumnezeu.

De ce spun pare, pentru ca dupa ce acest farmec al sarbatorilor si nu numai al sarbatorilor de iarna, dupa ce au trecut, ne aduce din nou in lumea noastra ravasita si plina de rautate.

”Dumnezeu nu te va lasa , dar teme-te ca sa nu-l lasi tu pe El.’’

Iata cuvintele Sf .Efrem Sirul. De cate ori am parasit noi pe Dumnezeu? O intrebare la care putem raspunde foarte usor; de cate ori am putut.

Clopotele Bisericii se aud din departare. De ce se aud? Pentru ca in aceste clipe ne cheama la rugaciune. O rugaciune catre Dumnezeu ca sa ne indrepte si sa ne scoata din acest intuneric sufletesc al nostru.

Magii stau in genunchi si privesc steaua care vesteste Nasterea Mantuitorului. Se roaga lui Dumnezeu sa le arate calea unde sa aduca rugaciunea cea bine placuta Pruncului.

In aceste momente cand cu totii simtim bucuria Sfintelor sarbatori de iarna, sa nu uitam ca prima dintre acestea este Sfantul Nicolae.

Cu atat mai mare bucuria inceputului sarbatorilor, cu cat in parohia noastra se serbeaza si Hramul Bisericii noastre.

“Bland zimbeste in icoana, Cuviosul Nicolae.”{Octavian Goga in poezia Pace} Crestinii care intra in Sf. noastra biserica si nu numai in biserica noastra, pot vedea chipul bland al Mosului ce aduce daruri in ghetute copiilor cuminti in seara de 5 spre 6 decembrie. Privind chipul bland si bun al Mosului ne gandim cum sa facem sa ajungem si noi la acea blandete, bunatate si bucurie cu care este inzestrat Sf. Nicolae.

Vom ajunge la aceste insusiri privind putin in viata Sf Nicolae:

-inca de mic copil s-a invrednicit de darul facerii de minuni; de aceea este cunoscut ca si “patron al copiilor’’;

-Episcop fiind in Mira Lichiiei, pune sa se darame templele de inchinare la idolii acelor vremuri; zeita naturii, vanatorii etc., iar banii rezultati de aici ii transforma in ajutoare pentru copii;

-in vreme de seceta cumplita cumpara din Italia grau si-l da saracilor;

-salveaza onoarea unui tata vaduv, dimpreuna cu cele trei fete ale sale. Tatal nevoias fiind, dorea sa vanda cele trei fiice unor tineri bogati amatori de placeri. Episcopul Nicolae arunca de trei ori la rand cate o punga cu galbeni, scapand astfel cele trei fete.

Aceste cateva exemple din viata Sf. Nicolae ocrotitorul satului nostru si al multor alte asezari si Biserici, poate ne va indemna sa ne schimbam si noi comportamentul nostru si sa fim mai buni, mai blanzi si mai darnici.

Clopotele au tacut. Rugaciunea noastra inca nu s-a terminat, rugaciunea trebuie sa continuee cu staruinta, caci fara rugaciune nu putem vorbi cu Dumnezeu.

Acum este momentul dorintelor. Am observat foarte multi crestini care venind in Sf Biserica cereau lui Dumnezeu diverse lucruri: fericire, bani, servicii cat mai bune, un sot mai destept si mai instarit; dar foarte putini am vazut multumind lui Dumnezeu pentru ceea ce au in momentul de fata {sanatate, o familie unita, copii sanatosi etc.} Sa nu uitam ca Dumnezeu a dat intodeauna omului ceea ce i-a trebuit, dar omul a uitat sa multumeasca pentru darurile lui Dumnezeu.

Ma uit pe geam. Afara vantul bate puternic si ploua necontenit. In curand cred ca va ninge. In departare vad un copilas trecand zgribulit de frig. Trece grabit spre casa avand in mana o pereche de ghetute. Ghetute??? Da, astazi este seara in care Mosul bland si bun ne va aduce daruri. Ce daruri?

Fiecaruia dupa faptele noastre; aceea vom primi de la Mosul.

Ma uit la locul ghetelor mele si nu le vad. Nu le vad pentru ca ma consider adult. Ma duc si le caut, le gasesc, le curat. Copilul din mine doreste ceva de la Mosul;” vremea dorintelor”. Trebuie sa-mi pun o dorinta ; “poate Mosul ma va asculta ‘’; spune copilul din mine. Dorinta??

Cu certitudine, orice varsta am avea, copilul din noi doreste ceva. Ma uit din nou la ghetute, le asez langa usa si-mi spun in gand dorinta:

“Adu-ti aminte de Dumnezeu,

Pentru ca si El sa-si aduca intodeauna aminte de tine.

Dumnezeu nu te va lasa, dar teme-te ca sa nu-L parasesti tu pe El”.

Fara untdelemn nu va arde candela, tot asa si fara credinta, nimeni nu va dobandi un gand bun.”

Sfinte Nicolae multumim ca nu ne ai uitat si in acest an.

Tuturor crestinilor care poarta numele Sf. Nicolae din partea parohiei noastre le uram un sincer “La multi ani”.

Preot Valentin Ion Soare.

Sfântul Nicolae din Mira ( ca. 280, Patara, Lichia - † ca. 345, Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale, Turcia), episcop.

Precum pentru mai mulţi sfinţi din antichitate, avem de-a face cu un contrast între ceea ce ştim despre sfântul Nicolae – aproape nimic – şi cultul său foarte popular.

Biografie:

Toate elementele biografice sunt târzii şi îndoielnice. Nicolae de Mira e menţionat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostaşi osândiţi la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomeneşte tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.

Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Popularitate:

Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira îşi face apariţia în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zideşte, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.

În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciaţii aduceau moaşte din Răsărit, şi de obicei marile oraşe occidentale care primeau moaştele vreunui sfânt răsăritean, îşi luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciaţii din Bari (în Italia) au adus cu ei moaştele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneţiei a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneţia, în care să aşeze moaştele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum şi numele celor şaizeci şi doi de bărbaţi care aduseseră moaştele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari şi Nicolae

de Veneţia au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

După încreştinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că ruşii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei ruseşti de la Bari. Aici, ruşii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul şi ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.

În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărţile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) şi în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaştele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenţei de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia şi Ţările de Jos şi Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moş Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moş Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase ţări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianţi una de a-şi spori vânzările, şi a apărut chiar şi în ţări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Ţărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum şi al mai multor oraşe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici.

Legenda:

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanţi ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.

“ICOANA ICOANELOR” SAU “MINUNEA DE LA GOSTILELE” II

“ Eu, Costachi, inchinator sfantului mormant, din Bucuresci, 1872” este inscriptia de pe spatele panzei a donatorului, cel mai probabil. Aceasta a fost pierduta pentru totdeauna prin procedeul dublarii.

Icoana aflata temporar in mediul universitar, aceasta uriasa bijuterie, a smuls exclamatii tuturor celor care au intrat in contact cu ea, de la studenti la profesori, dar si de la functionari, secretare, instalatori, zugravi, tamplari, fotografi ori vizitatori ocazionali.

“Iata demonstrata pe viu, una din menirile artei adevarate, inefabile, care merita traita laolalta cu artistul, peste timp, aceea de a starni un fior de bucurie sufleteasca oricui ar privi-o”.

Toate “palesc in fata unei astfel de executii picturale din aceasta icoana a icoanelor care insumeaza deopotriva gratia detaliului si monumentalitatea ansamblului competitional. Ca in orice opera de arta veritabila, iti este greu sa spui de unde provine aici atractia secreta. Din sacralitatea motivelor, din maiestria si rabdarea trairii volumelor, de la bogatia cromatica armonizata parca dupa teoria griului neutru, o constatare estetica a secolului XX care spune ca un tablou este armonios daca , amestecand imaginar toate tomurile pe care le contine am obtine un gri perfect neutru. Sau poate din fuziunea surprinzatoare si insolita intre aerul vag naiv al reprezentarii figurilor, caracteristic simplitatii si candorii copilariei si mestesugului de inalta tinuta profesionala, dus pe culmi extreme prin tratarea picturala, combinata si dramuita in chip fericit cu cea decorativa, a compartimentarii compozitionale si a acuratetii decoratiunilor din chenare.

O contributie deloc neglijabila o aduce o culoare omniprezenta, care a disparut de mult din comertul cu materiale de pictura, culoarea de aur, a carei obtinere pare astazi de domeniul fantasticului, fara ajutorul chimiei care nu i-a gasit inca un echivalent. Aceasta se manufactureaza prin frecarea intr-un mojar al foitei de aur cateva zile, aglutinata cu albine prinse in zbor la intoarcerea catre stup, in amiezele de vara.

Si pentru ca aceasta minune trebuia sa poarte un titlu am numit-o “Ierusalimul din cer” datorita inscriptiei centrale care incadreaza scena principala din mijlocul compozitiei sugerand, facand aluzia la una din treptele supreme ale Paradisului sau Raiului, o proiectie celesta si divina a hristicului “Oras sfant” din “Tara Sfanta”.

Vom completa ritualul cuvenit de inchinare si plecaciune inaintea unei imagini sacre, care prin arta inglobata ne recheama la credinta, la contemplatie si pana la urma la smerenie, printr-o alta observatie tarzie a umanitatii.

In prezenta unei raritati, a unei unicitati artistice, iti vine parca sa te inchini, multumind Proniei ceresti ca exista, desi autorul sau autorii raman anonimi”.

Este datoria celor de azi sa faca cunoscut generatiilor viitoare comorile lasate de inaintasi. Fiind datata 1872, aceasta icoana provine sigur de la biserica veche a satului care la randul ei dateaza se pare de pe vremea lui STEFAN CEL MARE SI SFANT (1457-1504), VLAD CALUGARUL(1482-1495) asociat la domnie cu fii sai VLAD CEL TANAR si RADU CEL MARE. Trebuie folosite orice mijloace, inclusiv Guinness World Records, daca se va putea, pentru a arata umanitatii bogatia enoriasilor dintr-un mic sat romanesc de tarani saraci carora Dumnezeu le-a daruit o minunata biserica ce poarta hramul Sfantului Nicolae, cu un preot paroh, Valentin Ion Soare, tanar si inimos, apropiat de noi si de nevoile noastre.

“IERUSALIMUL DIN CER” SAU “MINUNEA DE LA GOSTILELE”

                “Si pentru ca aceasta minune trebuia sa poarte un titlu, am numit-o IERUSALIMUL DIN CER” spunea domnul asistent universitar Ion Lazar de la Atelierul de restaurare pictura al Universitatii de Arta Bucuresti referindu-se la o imensa icoana, provenita de la o Biserica “uitata de lume din satul Gostilele”, comuna Fundulea, judetul Calarasi.

              Se spune ca Grigore Prodan, batran al satului Gostilele, trecut azi in lumea celor drepti, zicea: stiu aceasta icoana din frageda pruncie, de cand bunica ma ducea duminica si de sarbatori la biserica. Nu am mai vazut asa ceva nicaieri. Mi-a fost mereu aproape, la bine dar mai ales la greu. Pentru mine si ai mei este o minune.”

              De asemenea Gheorghe Penescu, alt batran al satului spunea ades: “sa aveti grija de icoana cea mare, facatoare de minuni. Ea a ajutat mereu satul,  pe noi, fii lui si pe toti cei ce s-au rugat in fata ei”

              “In atelierele de restaurare a picturilor se petrec adesea descoperiri istorice, echivalente cu cele arheologice. Aceste lucruri merita sa fie relatate”, mai spunea domnul Ion Lazar.

              Iata istoria acestei “redescoperiri”, cum am denumi-o noi gostilenii.

              “In Atelierul de restaurare – tablou din cadrul Universitatii Nationale de Arta din Bucuresti, fostul Institut de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” s-a aflat un sul de panza roasa cu latimea de 1,72 m si lungimea de 2,90 m. Este vorba despre o imensa icoana provenita de la o biserica uitata de lume din satul Gostilele, comuna Fundulea, judetul Calarasi. Ea a ajuns acolo pe cai necunoscute. Preotul, fiindu-i mila de starea jalnica in care se gasea un asa “odor” bisericesc, si-a luat curajul sa se intereseze la Institut daca nu cumva ar putea fi reconditionata dar …fara nici un fel de contributie din partea unei biserici sarace.

              Demersul a reusit, iar studentii, sub indrumarea profesorului universitar Liviu Lazarescu s-au apucat de lucru in toamna lui 2000, uimiti si incantati in acelasi timp de ceea ce se dezvaluia, centimetru cu centimetru, sub tampoanele de vata imbibate cu solutia de curatire.

              Acesta era doar inceputul unui travaliu de doi ani si jumatate.

              Incercarea cea mare era “dublarea” panzei originale, respectiv lipirea pe un suport nou, tot de panza, dar mai solida si care trebuia sa fie dintr-o singura bucata, urmata de intinderea pe un sasiu definitiv, special confectionat, prevazut cu pene si cu savante incrucisari de traverse pe spate.

              Totul a decurs conform asteptarilor, calcarea cu fierul electric, presarea si nivelarea cu bucati de gresie, chituirea lacunelor, integrarea cromatica etc., de parca Sfintii reprezentati acolo ar fi insuflat prin puterea lor de dincolo de noi, asigurarea succesului.

              In final profesorul universitar Liviu Lazarescu nu si-a putut retine satisfactia. “Am izbutit sa restauram cea mai mare icoana din lume”.

       Toate acestea pot uimi pe oricine dar nu pe gostileni care de foarte mult timp stiu ca aceasta icoana este nemaiintalnita si facatoare de minuni.

              Documentatia este extrem de subreda in privinta acestor icoane fiinca cercetari istorice specializate n-a intreprins nimeni. Se presupune ca au fost executate la Ierusalim in cadrul unei scoli de pictura bisericeasca ortodoxa, fiind comandate in tara si aduse sub forma de sul in a doua jumatate a secolului XlX, ramanand atarnate pe peretii unor manastiri cum ar fi Lepsa sau Barbu din Vrancea, Pasarea de langa Bucuresti, toate aflate intr-o avansata stare de degradare.

              Unii cercetatori straini sunt de parere ca aceste icoane au fost aduse de credinciosii care au facut pelerinaj in Palestina. Asa numitele Proskynetaria, rezultatul unei industrii extinse de suveniruri din Ierusalim, erau panze pictate cu reprezentari topografice din Orasul Sfant inconjurate de scene biblice si sfinti.

              Se estimeaza ca in diferite tari din Orientul Mijlociu si Europa ar exista circa saizeci de astfel de “suveniruri”.

 

Va urma.

Cercul pastoral

Cercul pastoral al preotilor din zona orasului Fundulea si-a desfasurat activitatile din ziua de duminica, 26 septembrie 2010, la Parohia Fundulea-Crang, gazda fiind preotul paroh Gabriel Malancu.
S-a oficiat Sfanta Liturghie in sobor.
Tema cercului pastoral , "Pacatul avortului din perspectiva traumei psihice a femeii" a fost pregatita si prezentata de preotul nostru, Valentin Ion Soare, preot paroh al Bisericii "Sfantul Nicolae" din Gostilele.
Enoriasii din Fundulea Crang dar si din Gostilele au participat cu interes la prezentarea unor probleme actuale cum ar fi:
- avortul, ultima etapa a nimicirii iubirii conjugale;
- atitudinea Bisericii Ortodoxe fata de avort;
- consecintele avortului asupra sufletului si trupului femeii;
- avortul in perspectiva responsabilitatii si a culpei;
- avortul, rana de moartea sufletului etnic.

Tabara de la Valea Plopului

Tabara crestin ortodoxa de la Valea Plopului permite tinerilor din judetul Calarasi sa participe la diferite actiuni religioase. La aceasta actiune a participat si preotul nostru Valentin Ion Soare.

ZIUA CRUCII

Este una dintre marile sărbători creştine. O zi închinată cinstirii Crucii Domnului – altarul Jertfei mântuirii noastre. Începutul acestei vechi sărbători creştine se leagă de numele marilor Împăraţi creştini: Constantin cel Mare şi mama sa Elena, cei care au dat libertatea de credinţă tuturor creştinilor din Imperiul Roman (Edictul de la Milano din 313). Tradiţia creştină spune că Împăratul Constantin a avut o viziune deosebită în ajunul bătăliei de la porţile Romei, împotriva rivalului său Maxenţiu. Atunci i s-a arătat pe cer o cruce sub care scria „In hoc signo vinces” („în acest semn vei învinge”). Constantin ar fi dat ordin ca soldaţii să deseneze semnul Crucii pe scuturile lor. Bătălia s-a încheiat cu victoria lui Constantin, care a ajuns astfel Împărat al întregului imperiu. Nu a uitat ajutorul divin pe care l-a primit în acel moment crucial al vieţii sale. De aceea, una dintre primele măsuri pe care le-a luat, a fost acel extraordinar Edict de la Milano (313), prin care a dăruit libertate creştinilor, punând astfel capăt unui lung şir de persecuţii nedrepte, cărora le-au căzut victime enorm de mulţi martiri ai creştinătăţii, pe care Biserica îi pomeneşte până astăzi.
Acesta a fost doar începutul convertirii unuia dintre cei mai de seamă împăraţi romani, care a făcut atât de mult bine creştinilor. A căutat să repare nedreptăţile făcute de împăraţii persecutori de până la dânsul. Mama sa Elena, pe care istoria o consemnează ca pe o femeie foarte credincioasă, a avut dorinţa expresă de a vedea locurile sfinte, pe unde şi-a purtat paşii Mântuitorul. Mai mult, a dorit să găsească şi locul mormântului Domnului şi Crucea Sa, pe care S-a jertfit spre mântuirea lumii. Trecuseră câteva veacuri de la acele evenimente. Istoria ştersese multe dintre urmele acelor momente cutremurătoare. Din mărturiile localnicilor, printr-o stăruinţă extraordinară, împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum şi Crucea Sa. În ziua de 14 septembrie a anului 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălţat în biserică Crucea Domnului, înaintea tuturor credincioşilor, ca să fie spre închinare şi cinstire celor ce mărturiseau credinţa creştină. De atunci a început să fie sărbătorită în această zi de 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci.
Crucea Domnului este simbolul credinţei creştine. Este stema Bisericii lui Hristos! Chiar dacă ea ne va aminti de-a pururea de suferinţa şi de moartea în chinuri groaznice a Mântuitorului Hristos, creştinii o cinstesc pentru că ea este altarul pe care Iisus Domnul ne-a câştigat mântuirea, salvarea, izbăvirea din robia păcatului, a morţii, a distrugerii spre care omenirea se îndrepta din pricina căderii în păcat. Fără Cruce nu ar fi existat Jertfa şi nici Învierea! Nu se poate mântuire fără Cruce. La mântuire nu putem ajunge decât prin Cruce! Cuvântul Mântuitorului ne descoperă mai multe sensuri ale Crucii: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie!” (Marcu 8,34) Despre care Cruce vorbeşte Domnul aici?
Primul înţeles al cuvântului Cruce este acela al lemnului pe care Domnul şi-a vărsat sângele şi şi-a dat viaţa pentru noi. Numai El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a putut să transforme acest obiect de ocară în obiect de cinstire. Un act generos, unic, dumnezeiesc, a transformat unealta călăilor în unealtă a mântuirii oamenilor, în obiect de cinstire şi de sfinţire. Crucea este semnul Jertfei Mântuitorului!
Al doilea înţeles al Crucii este cel de destin personal. Vorbim de „crucea vieţii”, dar nu în sensul de predestinare („ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus” – concepţie populară eronată). Dumnezeu a rânduit oamenilor nişte coordonate în care se înscrie viaţa fiecărui om (timpul când ne naştem, locul, familia, ţara, ş.a.). Dar nu sunt toate acestea coordonatele vieţii unui om. Acesta este doar destinul brut, pe care omul, fiinţă liberă, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să-l perfecţioneze, să-l desăvârşească. „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5,48). Suntem chemaţi să facem totul ca să ne desăvârşim, să tindem spre sfinţenie, spre viaţa în comuniune cu Dumnezeu! Acesta este adevăratul destin al vieţii noastre!
Crucea mai înseamnă şi încercările vieţii noastre, suferinţele, durerile, greutăţile şi eşecurile prin care toţi trecem. Ele sunt pietre de hotar care ne călăuzesc spre mântuire. Aşa cum Mântuitorul a îndurat din Iubire atâtea suferinţe pentru noi, oamenii, şi noi suntem chemaţi să acceptăm cu tărie, cu credinţă, cu încredere, toate încercările vieţii noastre. Ele sunt crucea noastră. Fiecare om are crucea lui, care nu seamănă cu a celorlalţi. Este o cruce unică! Şi trebuie să o purtăm.
A-ţi lua crucea mai înseamnă şi altceva: a înţelege şi a accepta că destinul fiecărui om este, în acelaşi timp, pământesc şi ceresc. Avem de împlinit o misiune aici, pe pământ, dar în acelaşi timp trăim pentru viaţa cerească, pentru Împărăţia lui Dumnezeu! De aceea Crucea este interpretată ca o intersectare a axei orizontale a vieţii pământeşti, cu axa verticală a vieţii dumnezeieşti.
Pentru creştini, Crucea este şi un mijloc de mărturisire a credinţei creştine. Obiceiul străvechi de a ne însemna cu semnul Sfintei Cruci este un mod văzut de a mărturisi că suntem creştini, că Îl mărturisim pe Iisus ca Domn şi Mântuitor. Spunând „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” – formula care se rosteşte de către preot la Botez, este ca şi cum am recunoaşte de fiecare dată credinţa noastră în Sfânta Treime, reactualizând spiritual Botezul. Este şi o cerere prin care Îi cerem lui Dumnezeu iubirea Sa, ocrotirea, ajutorul.
Crucea mai este înţeleasă şi ca armă spirituală împotriva răului, a puterilor demonice. Însemnându-ne cu simbolul Crucii, ne încredinţăm lui Dumnezeu şi ocrotirii Lui. Nu putem să nu cinstim Crucea Domnului! Însuşi Sfântul Apostol Pavel amintea despre cei care batjocoreau acest simbol sfânt al tuturor creştinilor: „cuvântul Crucii este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”(I Cor.1,18).
În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este aşezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului locaş, iar creştinii o împodobesc cu flori şi se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemaţi să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferinţele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele şi cântările bisericeşti subliniază tocmai importanţa Crucii în viaţa creştinilor:
„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău” (Troparul Înălţării Sfintei Cruci).
„Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă (Condacul Înălţării Sfintei Cruci).

Ajutoare catre sinistrati

Enoriasii gostileni au trimis prin intermediul Bisericii ortodoxe „Sfantul Nicolae”, Gostilele, ajutoare catre oamenii loviti de inundatii in aceasta vara.

Campania „ajutor de la gostileni”, initiata de preotul paroh Valentin Ion Soare, a ajuns la final marti, 10 august 2010.

Astfel, in urma donatiilor facute de enoriasii, Biserica ortodoxa „Sfantul Nicolae”, Gostilele, a trimis 29 de colete cu haine necesare celor care nu mai au nimic, 1 colet cu alimente si suma de sase milioane sase sute de mii de lei vechi.

Pomenirea eroilor din Gostilele

In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua dedicata pomenirii eroilor neamului.

 

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si Sarbatoare Nationala Bisericeasca. Astfel, in toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Din cele mai vechi timpuri Gostilele a avut in jur de 300 de familii. In biserica noastra, pe o placa comemorativa se afla inscrise numele a 57 de eroi morti in cele doua razboaie mondiale, dupa cum urmeaza:

EROII ACESTUI SAT MORTI PENTRU PATRIE IN RAZBOIUL PENTRU INTREGIREA NEAMULUI 1916-1918
TUDOR CRISTEA SAVU	DUMITRU ION RADU
ILIE GH. SAVU	MIHAI MIALASCU
MIHAIU MUSE MIHAI	RADU OPREA NENCIU
MOISE CHIRITA OPREA	MARIN OPREA NENCIU
STEFAN N. TANASE	VANGHELE GH.   NENCIU
NEAGU VASILE ANGHEL	IOAN VASILE
STAN N. TANCU	TUDOR PETRE RADU
DUMITRU ION NENCIU	NICULAE ISTRATE
PETRE GHITA MATACHE	MARIN P. TANASE
NENCIU N. NITU	IORDACHE SIMA NENCIU
GHEORGHE GH. PENESCU	BANU RADU NENCIU
GHEORGHE N. MANEA	TUDOR GHEORGHE
ION RADU STANCIU	STEFAN V. SAVULESCU
DUMITRU APOSTOL	NICULAE MANEA
ION IONITA SIMA	STOIAN I. MOCANU
SANDU I. SANDU	STERE IOAN TATOMIR
DUMITRU ILIE IANCU	ILIE V. SIMA
NICULAE IONITA	ANGHEL MITRO STANCU
MARIN D-TRU STOIAN	STANCU GHITA PETRE
NICULAE P. IORGU	ALEXANDRU IONITA
ION RADU STANCU	NICULAE VASILE
MIHALACHE MASCA	PAUN ZAMFIR
ION STOIAN	CRISTEA NITA
CONSTANTIN TAMBOIU
STEFAN MARIN
MIHAI VOICU
1940-1944
RADU NICOLAE	DOBRE CONST.
ZAMFIR VASILE	MOCANU DUMITRU
EREMIA MARIN	SAVU VASILE
MANEA NICOLAE	ION GH. ANDREI

Despre Inaltarea lui Hristos

La patruzeci de zile de la Invierea lui Hristos si cu zece zile inainte de Pogorarea Sfantului Duh, praznuim Inaltarea la cer cu trupul a Fiului lui Dumnezeu intrupat.

Inaltarea lui Hristos arata care este destinatia omului; firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost pe deplin transfigurata, ea nu s-a desfiintat in unirea cu cea dumnezeiasca. Daca devine nevazuta dupa Inaltare, acest lucru se datoreaza indumnezeirii ei. De altfel scopul omului nu este sa se piarda in lume, pentru ca atunci s-ar pierde cel mai important factor al realitatii.

Au existat pareri ca acest lucru a fost posibil, deoarece Hristos nu a avut un trup real. Aceste conceptii aveau ca punct de plecare dualismul dintre spirit si materie. Sfanta Scriptura ne descopera ca intreaga creatie a fost creata buna, ca cele create nu se opun Creatorului. Sfintii Parinti marturisesc ca ceea ce nu a fost asumat, nu a fost indumnezeit, deci, daca Hristos nu a asumat firea noastra, ramanem in continuare in moarte.

Fiecare moment din viata lui Hristos vesteste o alta etapa, Intruparea are in ea intr-un mod tainic Jertfa si Invirea, Invieea ascunde in ea Inaltarea.

Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea lui au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.

Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu insemana retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Temei pentru credinta in Inaltarea lui Hristos avem si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partasi la aceasta iubire dumnezeiasca.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Hristos a inviat ! Paste fericit !